„Jurassic Park” l-a inspirat, iar MIT este implicat.
Publicitate
ADN (acidul dezoxiribonucleic) este molecula vieții . Există și alte molecule necesare vieții, din câte știm, dar ADN-ul ocupă un loc privilegiat printre ele. Și asta pentru că el conține instrucțiunile care le spun celulelor cum să fabrice proteine sau molecule de ARN (acid ribonucleic). De asemenea, este responsabil pentru ereditatea genetică . Cu toate acestea, asta nu este tot.
Încă de la nașterea calculatoarelor, oamenii de știință au cochetat cu ideea de a folosi ADN-ul pentru a codifica și stoca informații . La urma urmei, aceasta este funcția sa naturală în corpul ființelor vii . Cu toate acestea, ei au întâmpinat o serie de probleme. Manipularea acestuia nu este ușoară, dar cea mai dificilă parte este conservarea în timp fără a-l degrada, astfel încât informațiile stocate anterior în moleculă să poată fi readuse la starea ideală.
James Banal, Jeremiah Johnson și alți chimiști de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, la fel ca mulți dintre colegii lor, susțin că ADN-ul este metoda de stocare a viitorului. De fapt, densitatea sa este de așa natură încât informațiile conținute în toate computerele și serverele de pe planetă ar putea fi stocate în volumul unei cești de cafea, dacă aceasta ar fi umplută cu molecule de ADN. Acum, datorită acestor oameni de știință, suntem mai aproape ca niciodată de atingerea acestui obiectiv.
Michael Creighton a avut dreptate
Punctul de plecare al Jurassic Park. , popularul roman științifico-fantastic scris de Michael Creighton, sugerează că ADN-ul dinozaurilor poate fi păstrat în condiții bune timp de milioane de ani în interiorul unui cristal de chihlimbar. Cercetătorii de la MIT pe care i-am menționat în paragraful anterior s-au gândit că ar putea dezvolta un polimer care să se comporte cu ADN-ul în același mod ca și chihlimbarul din romanul lui Creighton. Și au reușit.
